Ce este ortodonția?

Ortodonția este specialitatea stomatologică ce realizează alinierea dinților în poziția lor ideală, prin aparate ortodontice. Datorită tehnologiilor moderne, acest tip de tratament este accesibil pacienților de toate vârstele. În medie, tratamentul ortodontic durează între 1,5 ani și 2 ani, în functie de complexitatea cazului. Pentru copiii cu vârsta sub 12 ani, tratamentul este cu atat mai eficient cu cât se intervine mai devreme!

La prima Întâlnire, expuneți medicului problema dumneavoastră, precum și așteptările în ceea ce privește tratamentul ortodontic. În acest scop, se va realiza documentarea cazului dumneavoastră (fotografii, amprente pentru modelul de studiu, radiografii și analiza acestora). Cu aceste informații, la cea de-a doua întâlnire, medicul va explica atât problema din punct de vedere medical (diagnosticul) precum și soluționarea acesteia, prin expunerea posibilităților de tratament. De asemenea va vor fi prezentate costurile aferente tratamentului ales. La a treia întâlnire va începe tratamentul propriu-zis, urmând mai multe ședințe de activare a aparatului ortodontic, la un interval de timp de 4-6 saptămâni. Pentru confortul pacientilor, se folosesc brakeți produși de companii cu renume în domeniu (American Orthodontics), iar pentru pacienții cu cerinte estetice ridicate, se pun la dispoziție variante de aparate fizionomice (ceramic sau safir).

Evaluarea anomaliei

Este necesară pentru a elimina cauza și pentru alegerea celei mai bune soluții.

Durata tratamentului

În medie este vorba de 1.5-2 ani, fie că se aplica aparat mobil, sau aparat fix.

Menținerea rezultatului

Rezultatul trebuie urmărit cel puțin jumatate din timpul tratamentului activ.

Când este nevoie de folosirea aparatului dentar

Începând cu varsta de 7-8 ani, când un copil are atât dinți definitivi, cât și dinți de lapte, se pot aplica aparate mobile și cu care se poate colabora. În general este bine să se intervină cât mai devreme, organismul fiind în creștere, ceea ce presupune că răspunde prompt la tratament, pe când vârsta matură face ca deplasarea dentară să se facă mai încet.

  • Efectele pe termen lung pot varia
  • Realizarea igienei poate fi mai dificilă
  • Riscul apariției cariilor este mai mare
  • Pot exista diferențe între partea stângă și cea dreaptă
img-03

Echipa noastră