Echipa
Sunt specialist parodontolog, iar asta înseamna că tratez bolile de gingii. Multă lume nu știe că aceste boli rareori dor și că este de fapt atât de simplu să previi, prin spălatul complet al dinților, decât să tratezi. Atunci când te adresezi parodontologului, poți să te aștepți sa afli mai întâi cum se face un periaj corect al dinților, căci este cheia succesului tratamentului, apoi sigur urmează etape de specialitate. Dar important este că la finalul terapiei, pacientul este foarte mulțumit că nu se mai teme de sângerări gingivale, mobilitatea dinților sau miros neplăcut al gurii.
Când vin pacienții în cabinet pentru probleme gingivale, de obicei sunt foarte alarmați și unii dintre ei nu cred că se poate trata boala de gingii. Totuși, de fiecare dată după primele întâlniri, pacientul simte concret îmbunătățiri și începe să fie optimist. Primul lucru pe care încerc să îl transmit pacienților este rolul principal pe care chiar ei îl au în succesul terapiei. Fără o igienizare completă a gurii nu există parodontologie, de aceea după primele zile de experimentare a unei igiene complete, pacientul îți spune uimit și mulțumit că nu credea că răspunsul poate să fie atât de simplu. Acesta e momentul culminant de satisfacție profesională pentru mine.
În ceea ce privește anii de după terminarea specializării, am început să practic Parodontologia cu primii pacienți din afara Universității. De asemenea, îmi amintesc cu drag și de participarea și ajutorul dat la organizarea primelor două ediții a Primului Simpozion International Perio Transilvania, de la Sibiu în 2014 și Congresului International de Parodontologie, de la Brașov, în 2017.
Cum are loc consultul Parodontologic?
Dentist is a Responsive One Page WordPress Theme special crafted for dentist, dentist office. We have included all sections that a dental website need. Gallery (before&after), testimonials, doctors, office description, request form, contacts, services. All this stuff is fully editable, you can change colors, fonts, order, images, texts, and no coding skills is necessary. Dentist is built on luplis Framework with drag & drop page builder.

