Dr. Iulia Groza

Dr. Specialist Endodont

Orice problemă stomatologică ai avea, vom încerca să facem tot ce putem ca să ameliorăm în primul rând durerea, dar mai ales să eliminăm definitiv cauza.

Personal Information

Skill

Prevenție
Estetică dentară

Echipa

Sunt Iulia Groza, medic specialist endodont.

Îmi place foarte mult aplicarea protocolului de tratament și siguranța că aplicându-l ajut pacientul să scape de durere foarte repede. Îmi plac instrumentele și aparatura cu care lucrez, faptul că rezultatul este predictibil. Am ales acest domeniu pentru că este cel care progresează tehnologic în timp real și mă menține interesată permanent, mereu cumpăr materiale și instrumente noi și asta mă face să imi imbunatațesc tehnica.

Vreau ca pacienii să știe că înțeleg frica de dentist și știu că nu le este ușor să se prezinte la noi în cabinet mai ales când au o durere sau o traumă. De aceea, prima dată vreau să îi liniștesc, să le dau încredere că sunt pe mâini bune și că acționez cu grijă și cu atenție. Întotdeauna le acord timpul necesar pentru acomodare și îi susțin pentru a face față tratamentului.

Am terminat Facultatea de Medicină Dentară în cadrul Universitătii de Medicină și Farmacie ‘Iuliu Hatieganu” în anul 2010, apoi am urmat specializarea de Endodonție tot în cadrul Facultatii de Medicină Dentară din Cluj Napoca. După încheierea specializării în 2013, am continuat să particip în fiecare an la cursuri teoretice și practice de specialitate, atat naționale cât și internaționale și am început practica cu primii pacienți din afara universității.

Care este protocolul meu cu pacienții

  • Cer și verific orice istoric medical ce îmi poate fi oferit de pacient
  • Discutăm și încerc să înțeleg și ceea ce nu scrie în fișe și radiografii
  • Fac o consultație temeinică și explic pașii prin care trec
  • Descriu pe cât de mult posibil soluția medicală în termenii pacientului

Înainte să vină la dentist, orice pacient ar trebui să știe că intenția mea este să aibă o experiență cât mai confortabilă, destinsă și cu rezultate bune pe termen lung. Răspund cu plăcere la întrebări, explic cu răbdare despre cum se va desfășura tratamentul și posibilitățile de evoluție ale problemei cu care se prezintă, pentru că este foarte important ca înainte de a urca pe scaunul stomatologic, pacientul să se simtă în siguranță. Experiența mi-a demonstrat că o persoană informată este mult mai prezentă, implicată și calmă.

Scrie-mi ce problemă stomatologică ai

[contact-form-7 404 "Not Found"]